Penny Market lansează Școala de Carte și Meserii, un nou program care susține educația duală în România

REWE România, prin lanțul de magazine Penny Market, lansează Școala de Carte și Meserii, proiect care beneficiază de o serie de schimbări legislative, ajutând la implementarea educației profesionale duale în România.

În 2015, Penny Market a sprijinit formarea de tip dual demarând un program educațional, prin care tinerii primeau la finalul studiilor certificate de calificare pentru meseria de „Comerciant vânzător mărfuri alimentare și nealimentare”, recunoscute atât în România, cât și în Germania. Acesta a fost primul proiect educațional dezvoltat de Penny Market, iar Școala de Carte și Meserii este o continuare firească a acestui program.

Prin intermediul noului program, Penny Market și Camera de Comerț Româno-Germană, împreună cu alți doi parteneri, își propun să ofere absolvenților de clasa 8-a din cinci orașe din România oportunitatea de a alege, începând cu anul școlar 2017-2018, o educație specializată în domeniul comerciant-vânzător și să obțină la finalul studiilor calificarea de comercian-vânzător.

Școala de Carte și Meserii ajunge în 5 oraşe din ţară (Timişoara, Sibiu, Braşov, Buftea şi Bucureşti), în câteva licee partenere: Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân – Bucureşti, Liceul Economic Barbu A. Ştirbey – Buftea, Colegiul Economic George Bariţiu – Sibiu, Colegiul Naţional Economic Andrei Bârseanu – Braşov şi Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu – Timişoara. Elevii se vor putea înscrie în proiect la unul dintre liceele partenere începând cu luna iunie 2017.

Penny Market oferă ocazia elevilor care vin în practică în timpul proiectului să obțină un loc de muncă în companie după absolvire și să își continue construirea unei cariere în domeniu. Pe toată perioada şcolarizării elevii beneficiază de o bursă de 400 RON (200 RON din partea statului, 200 RON din partea companiei). De asemenea, compania va asigura transportul și masa de prânz pe toată perioada stagiului de practică.

„Programul este foarte bun și cred că de aici vom avea viitorii șefi de magazine, poate chiar și viitorii șefi de țară. Cei mai mulți membri ai boardului REWE Group sunt oameni care și-au început cariera în programe de formare duală și, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge și noi pe aceeași lungime de undă cu ei. De aceea, trebuie să fim mândri că suntem printre primii care implementăm acest proiect în România”Daniel Gross, Director General, REWE Romania.

Formarea Duală este un program cu tradiție în Germania și a fost implementat de către Penny International în magazinele din Austria, Italia, Cehia si Ungaria. Prin parteneriatul cu Școala de Carte și Meserii, Penny Market participă activ în lansarea învăţământului profesional dual în România, începând cu anul şcolar 2017/2018.

Mai multe informatii despre proiectul „Scoala de carte si meserii” se gasesc pe:
http://www.penny.ro/Cariere
www.scoaladecartesimeserii.ro
www.facebook.com/scoaladecartesimeserii.

 

Despre Penny Market:

Penny Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. În prezent, REWE România deține 200 de magazine Penny Market la nivel național, activează cu un număr de aproximativ 3,800 de angajați și a înregistrat venituri de 2,66 miliarde de lei (600mil. euro) în anul 2015.

Întreaga rețea este deservită de 3 centre logistice situate în localitățile: Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. Expansiunea locală continuă și în 2017 cu un număr de 20 – 25 de magazine noi.

În ultimii ani Penny Market a fost permanent dedicat asigurării unui sortiment, unei ambianțe și a unor servicii care să răspundă nevoilor și preferințelor românilor. Începând cu „de România”, comunicarea de brand a devenit mai explicită și plină de emoție.

Noul concept de comunicare, „de România”, transmite mesajul că Penny Market înțelege preferințele, obiceiurile, dar și sufletul românilor. Ei organizează mese îmbelșugate, „cu de toate”, țin si Valentine’s Day, deși tot Dragobetele le e mai drag, râd mai cu poftă și se îmbrățișează mai îndelung.

Acest nou concept va fi exprimat pentru clienții rețelei de magazine printr-o serie de tematici de comunicare: Masă de România, Sărbatoare de România, Oferte de România, Umor de România, Ospitalitate de România și Weekend de România.

This entry was posted in Liceu. Bookmark the permalink.

Comments are closed.