Bosch deschide un Centru de Training dedicat pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a inaugurat în data de 9 octombrie 2017 un Centru de Training în incinta fabricii de componente electronice auto.

La eveniment au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai ambasadei Germaniei în Romania şi ai Camerei de Comerţ si Industrie Romano-Germane. De asemenea, au fost prezenţi la inaugurare reprezentanţi ai şcolilor şi universităţilor partenere, precum şi elevi şi familiile acestora.

Centrul de Training Bosch este dedicat pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual și dezvoltării continue a angajaţilor, atât pe plan profesional cât și personal. Valoarea investiţiei în noua clădire şi în echipamentele cu care este prevazută se ridică la şase milioane de euro. Construcţia din campusul Bosch din Jucu, care se întinde pe 4400 metri pătraţi, este prevazută cu săli de instruire cu un design modern si inspiraţional, pentru a oferi cele mai bune condiţii de învatare.

Elevii înscrişi în programul de învăţământ dual se vor pregăti în ateliere dotate cu echipamente de ultimă generaţie, care permit pregătirea profesională sistematică în domeniul electronicii și electromecanicii.

În plus, centrul este dotat cu noi laboratoare, dedicate centrului de inginerie Bosch. În cadrul Centrului de Training, o echipă dedicată de specialişti va susţine până la finalul anului 2018 peste 300 de sesiuni de instruire, atât pentru dezvoltarea abilităţilor tehnice ale angajaţilor Bosch, cât şi programe speciale de dezvoltare personală şi leadership.

 

Bosch asigură elevilor o pregătire practică solidă

„Grupul Bosch în România este un partener de încredere al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual, începând cu anul 2013”, a declarat Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL şi reprezentantul grupului în România.

„În anul 2017 peste 120 de elevi din licee şi şcoli profesionale se pregătesc pentru carierele lor ca tehnicieni în electromecanică şi electronică în unităţile de producţie Bosch din Blaj şi Cluj”a adăugat Boldijar.

În cadrul fabricii Bosch din Jucu, peste 60 de elevi s-au înscris în programul Şcoala Duală Bosch pentru anul şcolar 2017-2018. Compania colaboreaza cu Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca pentru profilul electromecanică si cu Liceul Teologic Reformat pentru electronică si automatizări.

Sistemul educaţional dual permite elevilor punerea în aplicare a cunoştinţelor teoretice acumulate în cadrul şcolii, activitatea lor din fabrică fiind bazată pe planul de învăţământ al şcolii din care provin.

„Acest program deschide elevilor o modalitate fiabilă de competență suplimentară, care le va permite să înceapă o carieră solidă în domeniul tehnologiilor avansate. Experiența noastră globală demonstrează că astfel de investiții pe termen lung creează o situație avantajoasă pentru companie și angajat”, a declarat Konrad Kaschek, managerul general al fabricii Bosch din Cluj.

„Bosch a investit în ultimii doi ani aproximativ un milion de euro în programul Şcoala Duală, în special pentru echiparea atelierelor cu aparatură performantă”, a continuat Kaschek.

Compania a redirecţionat o parte a acestei investiţii către liceele partenere, donând anul trecut echipament tehnic în valoare de 296,000 de lei (66,000 de euro), pentru a asigura aceleaşi standarde de învăţare.

 

Şcoala Duală Bosch: oportunitate de dezvoltare profesională
Echipa Bosch lucrează constant cu specialişti din Germania, unde Şcoala Duală sărbătoreşte peste 100 de ani de existenţă. Activitatea practică şi activităţile elevilor în workshop-urile de mecanică si electrică din Centrul de Training sunt supravegheate îndeaproape de această echipă.

Astfel, elevii participanţi în proiect au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practică despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive.

Szilard, elev în clasa a zecea la Liceul Teologic Reformat, apreciază aplicabilitatea practică a Şcolii Duale Bosch: „Am ales acest program deoarece îmi place mult electromecanica. Este un proiect foarte fain şi mă ajută pe termen lung în viaţă. Lucrăm şi învăţăm multe lucruri noi şi le punem în practică, ceea ce ne oferă multe oportunităţi.”

Bosch investeşte în educaţie şi în dezvoltarea angajaților

Grupul Bosch își asumă o responsabilitate deosebită în ceea ce privește piaţa muncii și educația pentru angajaţii săi la nivel global. Compania a oferit angajaților săi în 2016 peste 2.500 de zile de instruire în țară. Aproximativ 500 de angajați au avut ocazia să-și extindă competențele în locații Bosch internaționale.

În plus, un total de 350 de studenți și-au început carierele în programe specifice dezvoltate în locaţiile Bosch din România. Pe lângă proiectul Şcoala Duală, Bosch susține, de asemenea, dezvoltarea educației universitare din România. Centrul de Inginerie din Cluj a lansat în octombrie 2017 un program de masterat cu o programă înnoită şi stagii de practică, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

 

 

Despre Bosch Romania:

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără peste 4.800  de angajaţi în patru entităţi. În anul 2016, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 332 milioane de euro pe piaţa din România.

Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.

În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Mai multe informaţii pe  www.bosch.ro.

 

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 390.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2016). Conform cifrelor preliminare, compania a generat vânzări de peste 73.1 miliarde de euro în 2016.

Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch ofera soluţii inovatoare pentru case inteligente, oraşe inteligente, mobilitate conectată şi industrie conectată.

Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată şi de a spori  calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm.

Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă”. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 450 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie, inginerie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare.

Compania Bosch are aproape 59.000 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare în cele aproximativ 120 locaţii din lume.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.comwww.iot.bosch.com,
www.bosch-press.comwww.twitter.com/BoschPresse.

This entry was posted in Liceu and tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.